Prin acest certificat se garantează lipsa defecţiuniilor de material sau de fabricaţie a anvelopelor vândute, conform standardelor internaţionale UNECE 30, UNECE 54, DOT49 CFR 574 şi ETRTO, cu respectarea parametrilor imprimaţi pe anvelope şi a prevederilor prezentului certificat de garanţie.
1. Noţiuni
1.1. Garanţia legală priveşte protecţia juridică a consumatorului faţă de defectele bunurilor achiziţionate fiind obligatorie prin lege şi nu depinde de contract.
1.2. Garanţia comercială reprezintă manifestarea voinţei vânzătorului, garantul, care se autoresponsabilizează pentru anumite defecte. În prezentul document, prin garanţie comercială se înţelege şi garanţia acordată cumpărătorilor cu titlul de persoană juridică.
2. Garanţia oferită consumatorilor
2.1. Prezentul certificat de garanţie reflectă drepturile consumatorului acordate în baza Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora şi O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului. Drepturile consumatorului în baza acestor reglementări vizează garanţia legală acordată în caz de neconformitate a produsului cu contractul.
2.2. Vânzătorul este obligat să îi livreze consumatorului bunuri care să fie în conformitate cu contractul, respectiv care:
a. corespund descrierii date de vânzător și posedă calitățile bunurilor pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau ca model;
b. sunt corespunzătoare scopului special pentru care consumatorul le solicită și pe care el l-a adus la cunoștința vânzătorului la încheierea contractului și pe care vânzătorul le-a acceptat;
c. sunt corespunzătoare scopurilor pentru care bunurile de același tip se utilizează în mod normal;
d. prezintă calitatea și performanța care sunt normale pentru bunurile de același tip și la care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil, dată fiind natura bunurilor și ținându-se seama de orice declarații publice privind caracteristicile specifice ale bunurilor făcute de vânzător, producător sau reprezentantul acestuia, în special în reclame sau prin etichetare.
2.3. Nu se consideră a fi o neconformitate în sensul prezentului articol în cazul în care, la încheierea contractului, consumatorul cunoștea sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască neconformitatea sau în cazul în care neconformitatea își are originea în materialele furnizate de consumator.
2.4. În baza garanţiei legale şi în cazul existenţei unei lipse de conformitate, vânzătorul se obligă să îi pună consumatorului la dispoziţie urmatoarele modalităţi de realizare a garanţiei:
a. aducerea la conformitate a produselor, fără plată: consumatorul are dreptul de a alege între reparare sau înlocuire, excepţie de la dreptul de alegere făcând situaţia în care solicitarea consumatorului este imposibilă sau disproporţionată;
b. În cazul în care consumatorul nu este eligibil pentru acordarea reparaţiei sau înlocuirii, sau dacă vânzătorul nu a luat o măsură de reparare sau înlocuire într-o perioadă rezonabilă de timp, sau dacă vanzătorul nu a executat repararea sau înlocuirea fără vreun inconvenient semnificativ pentru consumator, acesta poate cere o reducere corespunzătoare a costului sau rezoluţiunea contractului.
c. În cazul în care lipsa conformităţii este minoră, cumpărătorul nu poate obţine rezoluţiunea contractului.
2.5. Cumpărătorul trebuie să informeze vânzătorul despre lipsa de conformitate în termen de două luni de la data la care a constatat-o.
2.6. Lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrare se prezumă că a existat la momentul livrării cu excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă cu natura produselor sau a lipsei de conformitate.
2.7. Toate anvelopele comercializate beneficiază de garanţie în cazul apariţiei defectului/defectelor în condiţiile unei exploatări/utilizări normale a acestora. Durata medie de utilizare a anvelopelor este până la atingerea unei uzuri a benzii de rulare de 1,6 mm la anvelopele de autoturisme şi 2 mm pentru anvelopele de camioane.
2.8. În cazul lipsei de conformitate, în baza garanţiei, consumatorul va beneficia de înlocuirea produsului, întrucat natura industriei nu poate asigura aducerea în conformitate prin reparare a anvelopei. Pentru anvelope, înlocuirea se realizează gratuit, atunci când uzura este mai mică sau egală cu 10% din banda de rulare. Dacă uzura depăşeşte 10% din banda de rulare, conform acordului stabilit între părţi, beneficiarul poate opta să plătească contravaloarea uzurii, stabilită în urma efectuării unei expertize de un specialist în domeniu agreat de părţi.
2.9. În cazul în care se constată lipsa de conformitate, şi înlocuirea bunului nu este posibilă, nu este posibilă într-un termen rezonabil, sau nu este posibilă fără a crea un inconvenient consumatorului, atunci consumatorul va beneficia de returnarea sau reducerea preţului. Atunci când uzura este mai mică sau egală cu 10% din banda de rulare, consumatorului anvelopelor, suma este returnată integral. Dacă uzura depăşeşte 10% din banda de rulare, conform acordului stabilit între părţi, beneficiarul va primi contravaloarea gradului de neutilizare a anvelopelor, stabilit în urma efectuării unei expertize de un specialist în domeniu, agreat de părţi.
2.10. Garanţia acoperă cel mult valoarea integrală a anvelopelor reclamate.
2.11. Garanţia este valabilă numai pe teritoriul Romaniei.
3. Condiţii normale de utilizare a anvelopelor
3.1. Aplicarea garanţiilor menţionate în Art. 2 este condiţionată de o uzură normală şi uniformă a benzii de rulare, obtinuţă în situaţii de exploatare corespunzătoare, până la atingerea indicatorilor de uzură prezenţi în canalele de profil. Anvelopele sunt garantate pentru exploatări/utilizări în conformitate cu destinaţia lor, care presupun îndeplinirea următoarelor condiţii:
a. Anvelopele se vor depozita conform informaţiilor oferite de producator;
b. Anvelopele nu se vor monta pe jante deteriorate, ruginite, de tip sau dimensiune necorespunzătoare;
c. Nu se vor folosi camere la anvelopele marcate TUBLESS.
d. Pentru anvelopele marcate TUBE TIRE nu se vor folosi camere de mărimi necorespunzătoare sau cu urme vizibile de îmbătrânire a acestora.
e. Se vor respecta parametrii anvelopei referitori la sarcina maximă pe roţi corelată cu presiunea maximă şi cu viteza maximă admisă.
f. Nu se vor folosi anvelope nepotrivite tipului de autovehicul.
g. Anvelopele se vor monta şi demonta corespunzător, într-un service autorizat R.A.R.
h. Se vor respecta parametrii de utilizare, respectiv se va evita suprasarcina, suprapresiunea sau subpresiunea anvelopelor.
i. Anvelopele nu se vor deteriora mecanic sau chimic.
j. Se va respecta distanţa corecta între roţile duble ale autovehiculului, acolo unde aceasta condiţie este necesară.
k. Nu se va rula autovehicolul cu roţile blocate.
4. Cauze care pot afecta conformitatea anvelopelor
4.1. În afară de situaţiile de la Art. 3, există şi situaţii care pot afecta conformitatea anvelopelor, şi vanzătorul va remedia lipsa de conformitate numai dacă după îndeplinirea expertizei tehnice menţionată în Art. 8.2 se constată că lipsa conformităţii nu a fost cauzată de una sau mai multe din urmatoarele situaţii:
a. În cazul în care anvelopele au fost deterioarate ca rezultat al utilizării într-un alt scop decât cel pentru care a fost destinat;
b. Montarea anvelopelor într-un service neautorizat RAR;
c. Alegerea incorectă a dimensiunii şi montarea incorectă a anvelopelor: neconformitatea cu caracteristicile prevăzute în cartea de identitate a autovehiculului; folosirea de jante deformate sau destinate pentru alte dimensiuni de anvelope; profil de banda de rulare necorespunzător domeniului de utilizare; inversarea sensului de direcţie sau montarea inversă nerespectând marcajul INSIDE, OUTSIDE (când este indicat); nerespectarea poziţiei de montaj (la dimensiuni speciale); montarea anvelopelor perechi (jumelate, dual) de tipodimensluni diferite sau cu un grad de uzură inegal;
d. Abateri de la parametrii de utilizare: suprasarcină; suprapresiunea; subpresiunea; rulaj în condiţii de aplatisare (deflecţie); continuarea rulajului fără presiune interioară, alte situaţii ce nu sunt conforme cu caracteristicile tehnice ale anvelopei;
e. Defecţiuni ale autovehiculului: abateri ale unghiurilor ansamblului de direcţie (uzura anormală); funcţionarea defectuoasă a sistemului de frânare (încălzirea exagerată a jantei şi a zonei de talon, deteriorare cord); funcţionarea unor amortizoare defecte; îndoirea axelor şi funcţionarea defectuoasă a diferenţialului, improvizaţii ce nu respectă regulile de siguranţă a circulaţiei şi de întreţinere a autovehiculului.
f. Echilibrarea necorespunzătoare a ansamblului anvelopa-janta-valva: instabilitate determinată de selectarea unor anvelope necorespunzătoare sau jante înguste; jante cu imperfecţiuni; defecţiuni la nivelul talonului determinate de erori de montaj.
5. Cauze care afectează conformitatea anvelopelor
5.1. Pe durata exploatării, depozitării şi transportului anvelopelor de catre consumator, pot interveni o serie de cazuri care conduc la diferite defecte ce nu sunt imputabile procesului de fabricaţie. S.C. BLANVELUP S.R.L. nu raspunde pentru lipsa conformităţii survenită din urmatoarele cauze:
a. Anvelope care nu au fost comercializate de catre vânzător;
b. În cazul în care numărul DOT (data fabricaţiei) este indescifrabil;
c. Depozitarea incorectă: deformare prin incidente de îndoire, presare sau lovire, apropiere de surse de căldură; contact cu produse chimice agresive; expunere îndelungată la acţiunea factorilor atmosferici;
d. Anvelopele care prezintă perforaţii sau deformări ale carcasei, tăieturi, lovituri, crăpături provocate de corpuri ascuţite sau durei;
e. Situaţii provocate de hazard, starea drumurilor şi conducerea autovehiculului: impact cu corpuri dure sau gropi şi perforarea sau deformarea accidentală a carcasei anvelopei, frecări laterale sau centrale cu efecte de uzură şi dezvoltare de căldură, continuarea rulajului cu diferite corpuri tăioase reţinute între canalele benzii de rulare sau în vecinătatea flancului (cazul anvelopelor dual);
f. Piederea etanşeităţii: desprinderi între componentele rezultate din cauze de exploatare necorespunzătoare; perforări; defectarea ventilelor; uzuri provocate în talon din montaj cu jantă neuniformă sau cu defecţiuni;
g. Denivelări, umflături, vibratii după atingerea unul nivel de uzură mai mare de 10% din înălţimea iniţială a profilului;
h. Utilizarea anvelopelor după depăşirea adâncimii minime legale a benzii de rulare 1,6 mm la autoturisme şi 2 mm la autocamioane.
i. Situaţii acccidentale: incendiu; accidente de circulaţie imputabile conducătorilor auto sau hazardului; defecţiuni în funcţionarea autovehiculului; contact cu substanţe chimice şi petroliere; folosirea anvelopelor în competiţii automobilistice neautorizate de producător.
j. Reparaţii sau marcări: reparaţii ce afectează caracteristicile structural-constructive (adaugarea sau aplicarea unor materiale sau soluţii în vederea realizării etanseităţii), marcări neconvenţionale efectuate de către consumatori: stanţări, imprimări sau vopsiri pentru identificare şi scopuri diverse.
6. Garantţia oferită persoanelor juridice
6.1. Toate anvelopele comercializate beneficiază de garanţie în cazul apariţiei defectului/defectelor în condiţiile unei exploatări/utilizări normale a acestora. Durata medie de utilizare a anvelopelor este până la atingerea unei uzuri a benzii de rulare de 1,6 mm la anvelopele de autoturisme şi 2 mm pentru anvelopele de camioane.
6.2. În cazul garanţiei oferite persoanelor juridice, cauzele menţionate în Art. 4 şi 5 reprezintă situaţii de excludere a garanţiei.
6.3. În cazul defecţiuniilor de material sau de fabricaţie, în baza garanţiei cumpărătorul va beneficia de înlocuirea produsului. Înlocuirea se realizează gratuit, atunci când uzura este mai mică sau egală cu 10% din banda de rulare. Dacă uzura depăşeşte 10% din banda de rulare, conform acordului stabilit între părţi, beneficiarul poate opta să plătească contravaloarea uzurii, stabilită în urma efectuării unei expertize de un specialist în domeniu agreat de părţi.
6.4. În cazul defecţiuniilor de material sau de fabricaţie, şi înlocuirea bunului nu este posibilă, atunci cumpărătorul va beneficia de returnarea pretului anvelopelor. Atunci când uzura este mai mică sau egală cu 10% din banda de rulare, contravaloarea anvelopelor este returnată integral. Dacă uzura depăşeşte 10% din banda de rulare, conform acordului stabilit între părţi, beneficiarul va primi contravaloarea gradului de neutilizare a anvelopelor, stabilit în urma efectuării unei expertize de un specialist în domeniu agreat de părţi.
6.5. Garanţia acoperă cel mult valoarea integrală a anvelopelor reclamate.
6.6. Garanţia este valabilă numai pe teritoriul României.
7. Termene
7.1. S.C. BLANVELUP S.R.L. asigură cumpărătorului, atât consumator cât şi persoană juridică, lipsa de conformitate apărută în termen de 24 de luni de la data înscrisă pe factura de vânzare.
7.2. În cazul lipsei conformităţii / constatării defecţiuniilor de material sau de fabricaţie înlocuirea va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord între vanzător şi cumpărător, nu poate depăşi 15 zile calendaristice.
8. Rezolvarea reclamaţiilor
8.1. În cazul în care cumpărătorul doreşte să reclame lipsa de conformitate va urma paşii:
a. Va completa online formularul de garanţie de la adresa ( introduci adresa cu formularul garaţiei) sau va solicita telefonic unui agent Anvelopemarket.ro completarea acestuia în numele sau, fiindu-i solicitatea datele de identificare (Nume si Prenume, Telefon, Adresa e-mail, Nr. Comanda sau Nr. Factura, Produs, Cantitatea şi defectul reclamat)
b. Va depune sau trimite anvelopele reclamate la punctul de lucru al vânzătorului (Sat. Măgura, Com. Măgura, DN11, Bacău) însoţite de documentele de mai jos:
– Copie Factura fiscală cu menţiunea numărului sesizării completate şi confirmate prin e-mail sau telefonic;
– Copie Certificat de garanţie;
– Copie după certificatul de înmatriculare al autovehiculului sau cartea de identitate;
– Dovada montării anvelopelor într-un service autorizat R.A.R. (deviz de montaj) prin prezentarea documentelor fiscale aferente;
8.2. Reclamaţia depusă de cumpărător va fi analizata şi rezolvata în termen de 14 zile de la data recepţiei anvelopelor reclamate la sediul vânzătorului. În cazul în care defectele reclamate se încadreaza la Art. 5, reclamaţia nu face obiectul unei lipse de conformitate / constatării defecţiuniilor de material sau de fabricaţie şi aceasta va fi refuzată. În situaţia în care defectele reclamate se încadrează la Art. 4, anvelopele vor fi trimise la expertizare. În cazul unor vicii ascunde, termenul de 14 zile curge de la data finalizarii expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru.
8.3. În situaţia în care reclamaţia este justificată, vânzătorul va informa cumpărătorul telefonic şi/sau email şi va înlocui anvelopele conform Art. 2.9 sau va returna contravaloarea anvelopelor conform Art. 2.10. Anvelopele reclamate vor deveni proprietatea vânzătorului, şi pot fi returnate producatorului. În cazul în care rezultatul expertizei este favorabil pentru client şi anvelopa/anvelopele sunt acceptate la garanţie, vom suporta costul de transport al expediţiei doar în baza documentului de trimitere prezentat de catre client (awb şi chitanţă curier).
8.4. În situaţia în care reclamaţia nu este justificată, vânzătorul va informa cumpărătorul telefonic şi/sau email, iar acesta trebuie sa ridice anvelopele reclamate de la sediul vânzătorului. În cazul în care cumparatorul nu va ridica anvelopele în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului, răspunderea contractuala încetează, iar obiectele vor fi eliminate din depozit pentru eliberarea spațiului prin introducere în circuitul legal al anvelopelor uzate (reciclare sau distrugere).
8.5. Pe perioada în care anvelopele se află în analiză la expertizare, vânzătorul nu acordă înlocuirea produsului reclamat cu un alt produs. Vânzătorul îşi declină orice răspundere pentru pierderi sau pagube înregistrate în utilizarea sau funcţionalitatea anvelopelor, pierderi ale afacerii, pierderea unor contracte, pierderi de venituri sau pierderi de economii anticipate, pentru costuri şi cheltuieli majorate sau pentru orice pierderi sau daune indirecte, pierderi sau daune subsecvente ori pierderi sau daune speciale. Eventualele litigii se vor soluţiona pe cale amiabilă conform Codului Comercial şi Codului Civil prin conciliere directă, iar în caz de neinţelegere, conform prevederilor legale în vigoare.
Atenţie!
În conformitate cu prevederile legale în vigoare anvelopele uzate trebuie predate unui colector autorizat, în scopul introducerii în circuitul de valorificare/distrugere ecologică a deşeurilor de cauciuc.